Fiţe de România.

 'Neaţa oameni buni. E mijlocul vacanţei, soarele se chinuie să apară de după nori, te ustură pielea de la arsura solară căpătată cînd mergeai cu bicla, ţi-e lene şi nu mai ştii ce melodie să asculţi? Ştiu exact ce simţi. Se numeşte depresivus anotimpus vacantius, varianta de vară.
 În încercarea mea disperată de a nu lăsa lenea să-mi fure cheful de aventură, am plecat cu tata la munte, cică să vedem şi noi cum e pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din Românica şi să inspirăm puţin aer de munte, poate doar doar, m-o scăpa de lenea asta împuţită. Tot mergând pe drum, trecând prin staţiunile supra aglomerate de turişti pierduţi în faţa standurilor cu suveniruri ieftine, cu buzunarele pline şi cu drag de cheltuială, am observat acelaşi lucru ca şi în alţi ani, şi anume că e mereu prea multă lume, că toată lumea se duce mereu în acelaşi loc, iar ideea de vacanţă este înţeleasă complet pe dos. Românul se duce într-o staţiune cu familia, se cazează la un hotel, se interesează de cele mai bune restaurante din zonă şi flirtează cu chelnăriţele. Programul lui este unul previzibil ce nu include decât ore de masă şi somn şi, ocazional, o raită pe la buticurile cu suveniruri, să-şi cumpere o cană cu Vlad Ţepeş sau un magnet de frigider care, până la sosirea acasă, se va pierde prin bagaj. Soţia acestuia nu uită să-şi încarce bagajul cu cele două perechi de pantofi cu toc (ea trebuie să fie frumoasă şi când doarme, darmite pe stradă), bijuteriile, loţiunea de plajă, crema de faţă şi bluzele ei cele mai bune (alea cu care se îmbracă atunci când se duce la doctor), ca să fie soţul ei mândru de ea şi să nu se uite după altele. Copii sunt lăsaţi la urmă, cu un bagaj minim şi sunt singurii care chiar se simt bine şi se relaxează. Indiferent că pleacă la mare sau la munte (alte variante nu există în plin sezon de vară), principala grijă este să arătăm bine, să mîncăm bine şi să dormim mult. Relaxare= mâncare multă, somn bun. Puţini sunt cei care lasă în urmă simptomele sedentarismului şi se duc să se plimbe pe munte juma de oră, sau prin pădure, sau să se plimbe pe plajă, să se orienteze şi către alte activităţi înafară de stat.
 Discuţie de la un restaurant ("Tavernă"), la munte, între un domn de vârstă medie şi o chelneriţă tânără:
 Domnul- Scumpo, ce ai de băut?
 "Scumpa" - Ce aţi dori? Bere, vin, whisky?
 D- Ceva digestiv, hai dă-mi ce vrei tu, da?
 "Scumpa"- Am înţeles, o cutie de bere să fie. Doamna ce doreşte?
 D- Pentru doamna, o porţie de salată de varză. Auzi, ce ai, cotlet de porc ceva?
 "Scumpa"- Da, ceafă de porc, mici, ce doriţi?
 D- Mda, păi dă-mi vreo cin'şpe mici, cu muştar şi pâine, 5 chifle şi o porţie de tochitură ţărănească, e mare porţia?
 "Scumpa"- Sunt măricele... Cum doriţi. Deci să fie mici şi tochitură. Altceva?
 D- Cred că atât. Ştii, soţia mea e la cură, iar copilu' mănâncă puţin.
 Copilu'- Maaamii, vreau cartofi prăjiţi cu brânză.
 Doamna- Şşş, taci când comandă tati, ce? vrei să se încurce? Dupaia nu mai înţelege doamna nimic şi ne aduce comanda greşită.
 Copilu'- Dar mamii...
 D- Mulţumim, scumpete.(apoi, către nevastă) Gata, dragă, ne aduce acuma, aveţi răbdare. Pftui ce cald e.
 Atunci, domnul, cosinderând că e prea cald, îşi ridică cu gesturi atent gândite tricoul şi dezvăluie o burtă de toată frumuseţea, mare, voluminoasă, mai ceva ca a unei gravide în luna a 8a demnă de toată mândria şi aprecierea, iar doamna îşi scoate evantaiul din geantă, în timp ce băieţelul grăsuţ se joacă cu o maşinuţă pe faţa de masă.
 Cam acesta este peisajul unei vacanţe la munte cu familia, peisaj tipic românesc, conturat din goana maşinii.
 Una peste alta, n-am văzut mai nimic de pe celebra şosea pentru că era ceaţă, însă ne-am oprit la o stână de unde am cumpărat brânză şi am smotocit cei 3 câini ciobăneşti, mari şi lăţoşi şi ne-am simţit bine:).Vacanţă plăcută!