Ghid de supravietuire

  Va dati seama in ce hal am ajuns, de avem nevoie de un ghid de supravietuire. Discutam zilele trecute cu prietenul meu si, fara sa-mi dau seama, ajunsesem sa tip la el. Motivul era "ce facem noi dupa facultate".
  Avem pareri diferite. Unul spune ca daca muncesti, esti fraier, nu obtii nimic altceva decat mizerii din partea celorlalti si privilegiul de a te chinui pentru traiul copiilor tai (presupunand deja ca pe tine te-ai condamnat la moarte). Celalalt sustine ca daca muncesti si esti cinstit, candva, cumva, sigur vei fi apreciat. Judecand obiectiv acum, ca si cum as privi conversatia din exterior, pot sa spun ca adevarul e la mijloc.Nici prea multa smecherie si prea mult dans pe marginea prapastiei nu te scapa de la sentinta data deja de predecesorii nostrii, insa nici prea multa cinste nu-ti aduce beneficii.
  Ok. Sa analizez fiecare varianta.
  In prima, ne orientam dupa comportamentul, esecurile sau succesele celor de langa noi, modelelor noastre.
  "Da-le dracu de modele!", am zis. E adevarat ca peste tot unde ne ducem, pana si la toaleta, ne sunt bagate pe gat modele, asa-zise personalitati cu calitati exceptionale (ca altfel se presupune ca n-ar fi ajuns in fata publicului mai putin competent ca ele), modele de oameni acasa, pe strada, la serviciu. In societatea noastra, fetele vor sa ajunga vedete la televizor, modele pe podiumuri sau muze pentru fotografi, caractere silfide, imbracate dupa ultima moda, patrate bine conturate, axate pe eliminarea oricarei linii curbe. Baietii viseaza sa ajunga parlamentari sau deputati, patroni de cluburi sau afaceristi, barbati cu costume de designer, ceasuri cu curea de piele si esarfe la gat. "Pentru ca astea sunt modelele pe care le avem", a zis el.
  Cred ca suntem toti de acord ca toate aceste modele au ajuns unde sunt mai mult sau mai putin prin etalarea unor calitati ne mai pomenite, atat sufletesti, cat si intelectuale si ca, pentru tot ce fac ele acolo (de la dezbracat, dansat, spus pareri mai mult sau mai putin avizate si avut grija de propria piele adica votat legi) primesc bani frumosi (adica, da! Sunt acolo pentru ca tu le tii acolo si, mai presus de asta, le si dai din veniturile tale). Sigur ca ai vrea sa fii ca ele, adica cine nu si-ar dori sa fie platit pentru a discuta in fata unor camere, pentru a dormi la hotel sau a te plimba cu limuzina? Doar ca, dragul meu prieten, totul e trecator. Azi sunt acolo pentru ca tu sau eu sau X vrea sa le aiba acolo. Daca maine unul din noi se revolta, ele s-ar putea sa schioapete.
  Dar, daca te concentrezi pe propria viata, independent de modelele din societate, independent de nedreptati si apreciezi oamenii frumosi pe care-i gasesti in jurul tau (crede-ma, sunt mai multi decat iti inchipui), oameni speciali cu dorinta de munca, gata oricand pentru schimbare, slabiciune pentru frumos si bun gust, sigur vei avea o viata frumoasa, linistita, vei fi impacat cu tine insuti, te vei culca linistit, stiind ca nu ai nimic de ascuns si nimic de care sa-ti fie rusine si te vei trezi fericit. Vei sti ca, indiferent de cat de mult te ajuta sau nu oamenii din jurul tau, tu te descurci si ai destul bun simt si destule calitati incat sa faci fata oricarei situatii, vei sti sa te faci placut in randul oamenilor de calitate si vei avea destule cunostinte incat sa faci fata cu brio oricarei discutii. Bineinteles, vei avea si bani. Poate nu la fel de multi ca vedeta de la televiziunea locala, dar in de-ajuns de multi incat sa nu-ti fie rusine de tine, sa le poti oferi copiilor tai sansa unei experiente inedite, ocazia de a invata, de a se distra si de a vedea lumea, vei avea bani sa te intretii si sa produci si mai multi bani, iar acesti bani nu ti-i va putea lua nimeni vreodata si nimeni nu-i va contesta. Chiar si modelele noastre cauta oameni de calitate. Nu-i sustin, dar au nevoie de ei. Asta e omul implinit. Cel care e mandru de ce a realizat si stie ca totul se datoreaza muncii lui, care munca nu trebuie sa fie zi si noapte si facuta in sila, ci ordonata, cu cap, suflet si din placere). Omul al carui copii vor fi mandri de el si vor deveni oameni de calitate, care la randul lor vor da nastere la oameni de calitate. Si prin aceasta procreere in randul oamenilor frumosi si cu calitati, vom avea o societate frumoasa. Asta e secretul unei vieti frumoase, omul meu perfect.

I love you.

  Te iubesc, R.!<3

All good things come to an end... So they can start again somehow, sometime.

  Ai luat un ghiveci, ai plantat o floare, ai asteptat, i-ai cantat, ai udat-o si ai privit-o cum creste. Dar a crescut stramba, pe jumate ofilita, fara sa faca boboci, desi tu ai continuat s-o uzi si sa-i vorbesti, si incet, incet, te-ai resemnat s-o privesti, doar, cum moare si cade pe podea, lasand in ghiveci doar un cotor maroniu, putrezit, si un pamant negru, satul de-atatea rugaminti.
  Plin de nervi, ai vrut sa arunci ghiveciul cu totul, si sa pedepsesti si celelalte flori, sufletul fiindu-ti negru de dezamagire si regret din cauza florii tale moarte. Dar te-ai gandit ca n-are rost, ca mai bine te ocupi de altceva mai bun si ai abandonat ghiveciul pe scaunul din balcon, ce-i servea, odinioara, drept piedestal, florii tale, acum moarta.
  Zilele au trecut, luni bune au trecut de cand floarea ta a esuat, precum un cal epuizat de drum, la buza ghiveciului caramiziu si de mult incetasei sa mai privesti in coltul acela, era ca si cum nu exista, dar el era inca acolo, acoperit de praf si panze abandonate de generatii intregi de paianjeni ce luasera in stapanire ghiveciul tau si culoarea  lui maronie incepuse sa se stearga, la fel ca si vopseaua cu care scrisesei numele florii tale, acum moarta.
  Dar intr-o zi ti-a sarit in ochi o urma de culoare ce venea dinspre coltul pedepsit, un punctulet rahitic, verzuliu aprins, ce parea ca iese, de unde altundeva, decat din floarea ta moarta. Parca nici ghiveciul nu mai parea asa murdar, panzele disparusera, praful isi luase zborul si punctuletul verzuliu stralucea mai tare ca un semafor ce te-ndeamna sa te grabesti si sa n-o lalai pe trecere. Asa ca ai luat ghiveciul in ambele maini, ai inceput sa-l cureti cu o carpa umeda, ai dat cu un strat nou de vopsea, ai curatat ciotul maroniu si l-ai aruncat pe fereastra (era oricum bio-degradabil) si ai bibilit si infrumusetat zona din jurul punctuletului verzuliu, sperand sa poata creste din nou, floarea ta. Azi asa, maine asa, floarea incepea sa rasara, parca arata mai bine decat iti aduceai tu aminte, usor, usor, i-ai gasit un loc mai luminos in camera ta, ai reinceput sa vorbesti cu ea si totul mergea bine... Acum floarea ta sta pe pervazul geamului tau, de unde te priveste cu drag de fiecare data cand treci pe drum, catre casa si iti umple sufletul de bucurie cand o vezi radiind, de un verde mai aprins ca niciodata.
  <3.

Cum, mă, cum?

 Cum, frate, cum?Cum să fii aşa de proastă? Păi, e tare simplu, da' parcă e prea de tot, ce naiba, s-a tâmpit lumea, vine apocalipsa, ce aveţi, oameni buni?

 Motivul revoltei mele are 1.70 înălţime, cizme albe dintr-o imitaţie de dantelă ce mă scârbeşte profund, unghii false, coadă de cal "geluită", vopsită, "fixată" cu de toate, gene false cu "ştrasuri" care-i atârnă de pleoape ca nişte decoraţiuni de crăciun, ochi conturaţi cu negru şi mov, ce-ţi dau senzaţia că a fost bătută zdravăn recent, şi, colac peste pupăză, o cămaşă model bărbătesc, transparentă, ce se chinuie să îmbrace şi să acopere de la gât în jos, ne mai fiind "ajutată" în partea de jos de nici o altă piesă vestimentară, în mână un pachet de ţigări ieftine cu aromă de grătar (fata e la cură de slăbire) , şi un telefon model "cărămidă", blackberry "curve", modelul telefonului reflectând statutul domnişoarei în cauză (fără să fiu rea, sau exagerată:D) . "Look.ul" acesteia fiind, bineînţeles, completat de o privire plină de dezgust faţă de "împuţiţii" cu care i-a fost dat să călătorească  (dacă limuzina lu' tăticu' nu mai avea benzină ce să facă? doar nu putea să întârzie la petrecere, nu?) şi, pentru o accentuare mai evidentă a frumuseţii ei orbitoare, nişte buze date cu balsam, gloss, ruj, conturate cu un alt ruj, date cu "crema de după rujare" şi cu "uleiul anti crăparea buzelor", scose în relief. Brr... Mi se face şi acum rău când îmi amintesc cum, din greşeală, în raza vizuală îmi apăreau chiloţii ei (parcă nici lor nu le venea să creadă cât de expuşi sunt ) ivindu-se prin cămaşă. Acest "outfit" de petrecere, era afişat fără nici o jenă, fata făcând faţă cu demnitate privirilor piezişe pe care i le aruncau doamnele trecute de 50 de ani şi fluierăturile puştanilor de clasa a 8a, şi problemei "urcatului pe scaun", mai ales când vorbim de scaunele din spate, "cocoţate" pe roţile din spate şi nepregătite pentru o prezenţă aşa de extravagantă, ca domnişoara în cauză. Cămaşa s-a dovedit a nu fi cea mai bună prietenă, încăpăţânându-se să se ridice, iar domnişoara s-a văzut nevoită să-şi pună poşeta de dimensiuni minuscule în poală, ca să acopere vederea :).
 Mă chinuiam să nu pufnesc în râs şi doamna de lângă mine se chinuia să-mi arate că şi ea are aceeaşi problemă :)), dar ne-am uitat amândouă la ea într-un mod ciudat, sperând să înţeleagă că e mai mult decât penibilă. Bine, frate, ai forme, eşti "hot", ok, vrei să le arăţi bărbaţilor în călduri că tu poţi, vrei şi ai cu ce, e o ţară liberă. Dar de aici şi până la a apărea într-un loc public într-o cămaşă şi chiloţi, mi se pare deja prea de tot, vrei să arăţi "sexi" nu să fii considerată curvă, nu? Nu? Să sperăm că da.
 Of, Doamne, tineretul din ziua de azi. Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!

Nimic nou sub bec.

 E o zi ciudată, una din zilele alea în care soarele bate prea tare, nu-ţi mai e foame, vrei să faci ceva, dar parcă nu-ţi vine să faci nimic, şi tot aşa.
 A fost o vacanţă superbă, dar care s-a terminat prea devreme şi prea brusc şi toată fericirea aia s-a transformat într-o imensă amărăciune, melancolie şi tristeţe date de amitirile unei perioade ce se sfârşeşte brusc.
 Zilele trecute vorbeam cu prietena mea, Miranda şi-i spuneam planurile mele de viitor, eram într-unul din momentele alea în care am impresia că pot face orice şi-mi vine să fac de toate şi sunt sigură că voi trece peste orice obstacol şi mă simt aşa puternică, precum puştoaica aia, Matilda, din filmul cu acelaşi nume, care se bătea cu neînfricata femeie-bărbat, Miss. Trunchbull, dar, mă rog, să trecem peste asta. Aşa, şi vorbeam cu ea şi ea era speriată de excesul meu de elan şi nu ştia cum să transforme banalul "HOO!" în ceva mai politicos, aşa că mi-a dat câteva melodii, poate-poate mă mai calmez, îmi găsesc ceva de lucru. E, şi una din melodiile alea (două la număr) era asta http://www.youtube.com/watch?v=am6rArVPip8  , o melodie liniştitoare şi super drăguţă, care m-a făcut să mă liniştesc, să închid ochii şi să încep să cânt şi să dansez prin casă, m-a făcut să-mi  placă persoana pe care o văd zi de zi în oglindă, m-a făcut să-mi dau seama cine sunt, ce vreau, cum sunt, m-a făcut să mă liniştesc şi să-mi pot continua viaţa banală, în linişte... Nu versurile contau, că alea n-au legătură cu starea mea de spirit, ci melodia... Oh, şi uite, mai e una http://www.youtube.com/watch?v=2EIeUlvHAiM&feature=relmfu , da' asta nu are efectul pe care l-a avut precedenta asupra mea... Aşa că acum sunt liniştită şi împăcată şi mi-am ordonat cât de cât gândurile şi sunt gata să mai scriu şi aici.
  Sublim. A început şcoala (nu-i aşa că nu ştiaţi asta dacă nu vă spuneam eu? a? cu plăcere.) , noi profi, noi colegi, boboci disperaţi alergând pe culoare, fugăriţi de găini cu veste anti-oo şi mitraliere cu oo, aceleaşi culoare, aceeaşi atmosferă, aceeaşi clasă, un 1 şi un 0 în plus( cifre ce -în mintea unui adult- exprimă maturitatea elevului ce se află în spatele uşii mari pe care scrie cu cretă SALA X -cu X întors- dar  care, în mintea unui copil, înseamnă doar vesta, mitraliera cu oo şi titulatura de "ăla mare de la a zecea" ), dar aceeaşi agitaţie, dezorganizare, lipsă de chef şi motivaţie, prostie şi mentalitate.
  Avem aşa: una bucată profă de fizică, în acelaşi timp şi dirigă, comentariile sunt de prisos, una bucată profă de chimie, la fel de paralelă cu elevii, una bucată prof de mate ce pare să fi inhalat o doză substanţială de heliu în tinereţe, una bucată profă de muzică ruşinoasă, una bucată profă de sport care ne omoară cu gimnastica ei şi care ne spune "sunteţi fete! fetele trebuie TREBUIE să arate bine! aşa că treceţi la treabă!", una bucată profă de info...de la care nu pricepi nimic şi aici mă opresc pentru că nu risc să fiu nesimţită, una bucată a doua profă de info de la care pricepi tot şi la ora căreia te simţi foarte bine, una bucată profă de psihologie care vine şi se plimbă prin clasă ca şi cum ar avea un singur scop bine fixat, acela de a nu lăsa metru pătrat de parchet necălcat în picioare, una bucată profă de biologie care a plecat disperată de la clasa noastră, costatând că nu ştim o boabă, şi una bucată profă de istorie ce ne pune bulinuţe dacă răspundem la oră, bulinuţe care valorează un punct, astfel încât, dacă o luăm logic, după părerea dânsei, la 6 bulinuţe vei primi nota 10. Şi mă opresc aici cu descrierile că nu pot să detaliez, totuşi sunt profi, vă rog, respect!
  Şi uite aşa a început clasa a 10a... Să sperăm că va fi bine, că voi reuşi să mă adun şi să fac ce trebuie... Cine, coada pisicii, mă crede?:))

Fiţe de România.

 'Neaţa oameni buni. E mijlocul vacanţei, soarele se chinuie să apară de după nori, te ustură pielea de la arsura solară căpătată cînd mergeai cu bicla, ţi-e lene şi nu mai ştii ce melodie să asculţi? Ştiu exact ce simţi. Se numeşte depresivus anotimpus vacantius, varianta de vară.
 În încercarea mea disperată de a nu lăsa lenea să-mi fure cheful de aventură, am plecat cu tata la munte, cică să vedem şi noi cum e pe Transalpina, cea mai înaltă şosea din Românica şi să inspirăm puţin aer de munte, poate doar doar, m-o scăpa de lenea asta împuţită. Tot mergând pe drum, trecând prin staţiunile supra aglomerate de turişti pierduţi în faţa standurilor cu suveniruri ieftine, cu buzunarele pline şi cu drag de cheltuială, am observat acelaşi lucru ca şi în alţi ani, şi anume că e mereu prea multă lume, că toată lumea se duce mereu în acelaşi loc, iar ideea de vacanţă este înţeleasă complet pe dos. Românul se duce într-o staţiune cu familia, se cazează la un hotel, se interesează de cele mai bune restaurante din zonă şi flirtează cu chelnăriţele. Programul lui este unul previzibil ce nu include decât ore de masă şi somn şi, ocazional, o raită pe la buticurile cu suveniruri, să-şi cumpere o cană cu Vlad Ţepeş sau un magnet de frigider care, până la sosirea acasă, se va pierde prin bagaj. Soţia acestuia nu uită să-şi încarce bagajul cu cele două perechi de pantofi cu toc (ea trebuie să fie frumoasă şi când doarme, darmite pe stradă), bijuteriile, loţiunea de plajă, crema de faţă şi bluzele ei cele mai bune (alea cu care se îmbracă atunci când se duce la doctor), ca să fie soţul ei mândru de ea şi să nu se uite după altele. Copii sunt lăsaţi la urmă, cu un bagaj minim şi sunt singurii care chiar se simt bine şi se relaxează. Indiferent că pleacă la mare sau la munte (alte variante nu există în plin sezon de vară), principala grijă este să arătăm bine, să mîncăm bine şi să dormim mult. Relaxare= mâncare multă, somn bun. Puţini sunt cei care lasă în urmă simptomele sedentarismului şi se duc să se plimbe pe munte juma de oră, sau prin pădure, sau să se plimbe pe plajă, să se orienteze şi către alte activităţi înafară de stat.
 Discuţie de la un restaurant ("Tavernă"), la munte, între un domn de vârstă medie şi o chelneriţă tânără:
 Domnul- Scumpo, ce ai de băut?
 "Scumpa" - Ce aţi dori? Bere, vin, whisky?
 D- Ceva digestiv, hai dă-mi ce vrei tu, da?
 "Scumpa"- Am înţeles, o cutie de bere să fie. Doamna ce doreşte?
 D- Pentru doamna, o porţie de salată de varză. Auzi, ce ai, cotlet de porc ceva?
 "Scumpa"- Da, ceafă de porc, mici, ce doriţi?
 D- Mda, păi dă-mi vreo cin'şpe mici, cu muştar şi pâine, 5 chifle şi o porţie de tochitură ţărănească, e mare porţia?
 "Scumpa"- Sunt măricele... Cum doriţi. Deci să fie mici şi tochitură. Altceva?
 D- Cred că atât. Ştii, soţia mea e la cură, iar copilu' mănâncă puţin.
 Copilu'- Maaamii, vreau cartofi prăjiţi cu brânză.
 Doamna- Şşş, taci când comandă tati, ce? vrei să se încurce? Dupaia nu mai înţelege doamna nimic şi ne aduce comanda greşită.
 Copilu'- Dar mamii...
 D- Mulţumim, scumpete.(apoi, către nevastă) Gata, dragă, ne aduce acuma, aveţi răbdare. Pftui ce cald e.
 Atunci, domnul, cosinderând că e prea cald, îşi ridică cu gesturi atent gândite tricoul şi dezvăluie o burtă de toată frumuseţea, mare, voluminoasă, mai ceva ca a unei gravide în luna a 8a demnă de toată mândria şi aprecierea, iar doamna îşi scoate evantaiul din geantă, în timp ce băieţelul grăsuţ se joacă cu o maşinuţă pe faţa de masă.
 Cam acesta este peisajul unei vacanţe la munte cu familia, peisaj tipic românesc, conturat din goana maşinii.
 Una peste alta, n-am văzut mai nimic de pe celebra şosea pentru că era ceaţă, însă ne-am oprit la o stână de unde am cumpărat brânză şi am smotocit cei 3 câini ciobăneşti, mari şi lăţoşi şi ne-am simţit bine:).Vacanţă plăcută!

I se mai zice şi vacanţă.

  Bună ziua lume. După o perioadă lungă de tăcere, iată că nu am mai rezistat şi m-am întors aici împreună cu impresiile, trăirile, evenimentele, bucuriile şi nemulţumirile mele din şi legate de ceva ce se cheamă vacanţa de vară.
  De când m-a dat mama la şcoală şi până în ziua de azi, mi-am petrecut fiecare secundă chinuitoare, înţepenită în scaun, visând la acele 3 luni de leneveală, linişte şi joacă (joaca s-a transformat cu timpul în "distracţie" ), aşteptând cu nerăbdare prima zi de vacanţă, prima zi de libertate. Jumătate din timpul oricărui elev este dedicat planuirii acestei vacanţe în detaliu, pregătind totul ca ea să fie perfectă.Curios lucru, anul acesta, 2011 mai exact, vacanţa de vară mi se pare atât de scurtă, de parcă nu am timp să fac tot ce mi-am propus, să stau şi în Bucureşti să ies cu colegii şi cu prietenii, să merg şi la ţară să fac prăjituri cu bunica, să merg şi cu tata la munte...intru în criză de timp! Ori nişte extratereştrii s-au hotărât să mă saboteze şi s-au jucat cu timpul şi cu nervii mei, ori ministerul s-a jucat puţin cu datele din calendar ... pe bune! Vacanţa asta e din ce în ce mai scurtă! În consecinţă, m-am hotărât să nu-mi mai planific nimic, să las totul "aşa cum a căzut" şi să mă bucur de fiecare moment.
  Vreau de toate, vreau să merg la munte, vreau să evit pe cât posibil marea, vreau să îmi ordonez viaţa, să aşez lucrurile în ordine, atât în capul meu, cât şi în jurul meu, vreau să abuzez până la distrugere de bicicleta mea cea nouă, vreau să merg sa o văd pe măreaţa Tarja Turunen în concert la Sibiu (probabil că pentru asta ar trebui să lustruiesc geamuri şi să spăl farfurii la Mc Donald's pentru o lună, astfel încât să fac rost de bani pentru concert, dar merită efortul! ), vreau să fac ordine în camera mea şi să scap de mormanul ăla de reviste cu Selena Gomez şi Fraţii Jonas ("Popcorn" 8-| revista generaţiilor încuiate - no offense! ) care zace sub pat şi peste care s-au aşezat cu multă grijă şi minuţiozitate aproximativ 17 pânze de păianjen menite să le conserve, având un efect asemănător cu efectul şosetelor asupra unei bucăti de brânză, bineînţeles, nefiind vorba despre miros; vreau să ies în parc cu câinele unchiului meu, pentru că îmi doresc asta de mult timp (este fascinant, este ca un fel de ritual lunar- plimbatul câinelui prin parc, denumit de asemenea şi "alergatul după câine" sau "am venit doi, să nu plecăm mai mulţi...atenţie la femele! " ); vreau să ies la alergat în parc (fără câine), vreau să ascult multă muzică, vreau să văd multe filme bune, vreau să citesc mai mult, vreau de toate, însă sunt mulţumită şi dacă mă relaxez doar.
  Cum arată vacanţa ta?
  P.S. Ascultă până la capăt:).
  http://www.youtube.com/watch?v=9LdpaYX6LdU