Ai luat un ghiveci, ai plantat o floare, ai asteptat, i-ai cantat, ai udat-o si ai privit-o cum creste. Dar a crescut stramba, pe jumate ofilita, fara sa faca boboci, desi tu ai continuat s-o uzi si sa-i vorbesti, si incet, incet, te-ai resemnat s-o privesti, doar, cum moare si cade pe podea, lasand in ghiveci doar un cotor maroniu, putrezit, si un pamant negru, satul de-atatea rugaminti.
Plin de nervi, ai vrut sa arunci ghiveciul cu totul, si sa pedepsesti si celelalte flori, sufletul fiindu-ti negru de dezamagire si regret din cauza florii tale moarte. Dar te-ai gandit ca n-are rost, ca mai bine te ocupi de altceva mai bun si ai abandonat ghiveciul pe scaunul din balcon, ce-i servea, odinioara, drept piedestal, florii tale, acum moarta.
Zilele au trecut, luni bune au trecut de cand floarea ta a esuat, precum un cal epuizat de drum, la buza ghiveciului caramiziu si de mult incetasei sa mai privesti in coltul acela, era ca si cum nu exista, dar el era inca acolo, acoperit de praf si panze abandonate de generatii intregi de paianjeni ce luasera in stapanire ghiveciul tau si culoarea lui maronie incepuse sa se stearga, la fel ca si vopseaua cu care scrisesei numele florii tale, acum moarta.
Dar intr-o zi ti-a sarit in ochi o urma de culoare ce venea dinspre coltul pedepsit, un punctulet rahitic, verzuliu aprins, ce parea ca iese, de unde altundeva, decat din floarea ta moarta. Parca nici ghiveciul nu mai parea asa murdar, panzele disparusera, praful isi luase zborul si punctuletul verzuliu stralucea mai tare ca un semafor ce te-ndeamna sa te grabesti si sa n-o lalai pe trecere. Asa ca ai luat ghiveciul in ambele maini, ai inceput sa-l cureti cu o carpa umeda, ai dat cu un strat nou de vopsea, ai curatat ciotul maroniu si l-ai aruncat pe fereastra (era oricum bio-degradabil) si ai bibilit si infrumusetat zona din jurul punctuletului verzuliu, sperand sa poata creste din nou, floarea ta. Azi asa, maine asa, floarea incepea sa rasara, parca arata mai bine decat iti aduceai tu aminte, usor, usor, i-ai gasit un loc mai luminos in camera ta, ai reinceput sa vorbesti cu ea si totul mergea bine... Acum floarea ta sta pe pervazul geamului tau, de unde te priveste cu drag de fiecare data cand treci pe drum, catre casa si iti umple sufletul de bucurie cand o vezi radiind, de un verde mai aprins ca niciodata.
<3.
