Atenţie, accident!

  Se zice (nu ştiu dacă chiar e o vorbă sau e doar în capul meu) că oricât de mult ai colinda lumea, după un timp te întorci acasă. Şi eu, după ce am "călătorit" pe alte meleaguri mă întorc aici, locul de suflet, refugiul meu şi-mi aştern pe hârtie gândurile şi observaţiile.
  Sunt mai multe categorii de proşti dacă stăm să ne gândim mai bine şi să acordăm ceva timp acestei specii aparte de oameni, însă eu am avut de-aface cu două, şi anume :
-prostus dobitocus involuntarus este acel om care îţi face rău fără ca măcar să-şi dea seama şi, după părerea mea, este şi cel mai periculos, pentru că nu gândeşte deloc, ca urmare nici nu i se cer multe.
-animalus prostus intentionatus acel prost răutăcios, care vrea să-ţi facă rău, deci acţiunile lui sunt premeditate şi atent plănuite (bineînţeles, în măsura în care îl duce encefalul).Şi de acesta trebuie să te fereşti, însă nu e chiar aşa de periculos ca fratele lui, dobitocul.
  După cum orice categorie trebuie să aibă şi una sau mai multe sub-categorii (ca la biologie, când îţi înşiră clasele, şi după îţi trânteşte câte 6 sub-clase la fiecare până tâmpeşti), aşa şi minunata şi bogata noastră categorie "animalus prostus intentionatus" are două sub-categorii, după cum urmează:
- mârlanul cu bani (mulţi) , denumit în termeni de specialitate golanul stilat , acel specimen care aleargă toată viaţa după bani, şi când îi obţine are impresia că toţi cad la picioarele lui şi nimeni nu îndrăzneşte să se ia de el sau de mămica lui care l-a făcut.
-băiatul de cartier (atenţie! nu toţi băieţii de cartier sunt proşti, şi prin prost se înţelege incapabil din punct de vedere mintal) zis şi şefu' banilor , acel prost rău, răzbunător, care e în stare sa omoare pe oricine îi fură "gagica".
  Mârlanul cu bani, este de obicei un om de afaceri cu maşini de teren mari, agresive, treburi importante, subordonaţi incapabili şi secretare anorexice care îi aduc cafeaua de dimineaţă cu trei cuburi de zahăr. Mârlanul cu bani îşi cumpără bolid de curse ca să le arate inferiorilor că el poate, vrea şi are cu ce, şi că ar fi mai bine să se dea din calea lui, că altfel se supără şi iese urât. Un astfel de specimen am avut eu onoarea să întâlnesc întâmplător când am plecat de la scoală în timp ce traversam strada pe la trecerea de pietoni. Un anume stimabil domn, pentru care nu pot avea nici măcar doza minimă de respect cuvenit unuia cu 30 de ani mai în vârstă decât mine, om de afaceri, inginer, îşi plimba superba maşină si împopoţonata nevastă cu tocuri roşii de 20 de cm, pe str Toamnei, intersecţie cu blvd.Dacia. După o altercaţie tipic masculină între dânsul şi şoferul unui taxi amărât, eroul nostru, văzându-se învingător, porneşte de pe loc, uitând că eu eram pe trecere pentru că el se oprise ca semn că pot să trec. Minunatei maşini i-a plăcut atât de tare de mine, încât a simţit nevoia să mă pupe, şi m-a izbit cu coarnele in piciorul drept. Luată pe nepregătite de această dorinţă de apropiere, m-am dezechilibrat şi am căzut pe piciorul stâng, spijinindu-mă în mâna stângă şi rostogolindu-mă o dată pe carosabil. Şoferul nostru ghinionist a apăsat pedala din dotare şi şi-a arătat talentele în ale condusului, punând o frână a întâia. Eu, vitează cum sunt, m-am ridicat de jos, l-am intrebat, păstrând o doză de politeţe, oarecum retoric, dacă se află în toate facultăţile mintale, am pus mâna pe telefon şi am sunat-o pe mama. Ajunsă la spital mi se fac o serie de investigaţiuni din care reiese că, slavă cerului, nu aveam nimic rupt, numai "distorsiune musculară". Pierdută între atâţia termeni medicali, traumatizată de impactul cu tancul şi zgâlţâită intr-un cărucior, am ajuns la camera de gardă, unde era şi şoferul împreună cu membrii echipajului de poliţie.
  Nu mai am răbdare să scriu toate detaliile, cert este că nu am nimic rupt, am scăpat ieftin cu o entorsă la mâna stângă, distorsiune musculară la ambele picioare şi dureri la ambele mâini şi în mai multe zone ale corpului. Fericitul posesor al unei amenzi şi (probabil) a unei plângeri penale, n-a nimerit să se scuze şi să-şi ceară şi el drepturile (voia şi dânsul copii după actele medicale), însă a renunţat repede, fiind pus la punct de mama. Dacă nu ţineam capul sus, dacă avea viteză mai mare,dacă nu m-ar fi văzut într-un final... probabil că acum ar fi fost mult mai rău. Am avut noroc, noroc, altfel nici nu vreau să mă gândesc. În două săptămâni mă voi reface complet, voi fi ca nouă, şi să mai îndrăznească vreunul să se pună cu mine!